Nașterea Maicii Domnului – darul lui Dumnezeu și mângâierea sufletelor noastre

Nașterea Maicii Domnului – ocrotirea și inspirația divină în viața noastră

Astăzi, inimile creștinilor se luminează de bucurie: sărbătorim Nașterea Preacuratei Fecioare Maria. Și nu e doar o dată din calendar, nu e doar o tradiție veche – e o chemare vie, o reamintire că Dumnezeu nu ne lasă niciodată singuri și că, în cele mai grele încercări, trimite lumina Lui prin oameni simpli și prin suflete curate.

Nașterea Maicii Domnului este începutul unei istorii sfinte, dar și începutul unei istorii personale pentru fiecare dintre noi. Pentru că, din clipa în care Maria a venit pe lume, omenirea întreagă a primit o Mamă cerească. De atunci și până azi, oricine o cheamă cu inimă sinceră o simte aproape, ca pe o prezență caldă, delicată, dar puternică, gata să mângâie și să ocrotească.

Părinții ei, Ioachim și Ana, au fost oameni ca noi: simpli, cu doruri și suferințe, cu speranțe uneori frânte. Ani întregi s-au rugat să primească un copil. Și Dumnezeu a ascultat. Din rugăciunea lor a înflorit această floare a curăției, această lumină a lumii. Când citești povestea lor, simți că oricât de întunecate ar fi vremurile vieții, Dumnezeu răspunde atunci când inima rămâne credincioasă.

Sfinții Părinți au scris multe despre ea. Sfântul Ioan Damaschin o numește „scara care ne urcă la cer”. Sfântul Grigorie Palama o vede ca pe „limanul celor înviforați”. Iar pentru Sfântul Serafim de Sarov, ea vine „mai repede decât ne putem închipui” la cel care o cheamă. Și chiar așa este: sunt nenumărate mărturii ale celor care au simțit ajutorul ei, uneori în moduri aproape palpabile, alteori în liniștea unei păci neașteptate în suflet.

Dar frumusețea ei nu se oprește în granițele creștinismului. În islam, Maryam este numită „cea curățită și aleasă mai presus de toate femeile”. În India, maeștrii spirituali au recunoscut în ea chipul universal al mamei divine, aceeași energie protectoare pe care o simțim în zeițele compasiunii. În China, chipul lui Kuan Yin este asemănat adesea cu cel al Maicii Domnului – o figură maternă care răspunde tuturor celor care strigă din suferință. E uimitor cum, dincolo de religii și culturi, omenirea întreagă a simțit nevoia să se închine unei mame cerești.

Pentru mine, ceea ce mă cutremură cel mai mult este cât de aproape se lasă Maica Domnului de fiecare dintre noi. Nu trebuie să fim sfinți ca să o chemăm. Nu trebuie să știm rugăciuni complicate sau să respectăm ritualuri elaborate. E suficient să îi șoptești din inimă „Ajută-mă, Maica Domnului!” și ea aude. Uneori răspunde printr-un semn mic, alteori printr-o liniște care se așază în inimă, alteori printr-o schimbare pe care o simți că nu putea veni decât din iubirea ei.

Când privesc icoanele Maicii Domnului, nu le văd doar ca pe niște imagini sfinte. Le simt ca pe niște ferestre către o realitate vie. Ochii ei din icoane sunt mereu blânzi, mereu calzi, mereu gata să primească. Ea nu judecă, nu cere socoteală, nu ține minte răul. E mama care, indiferent de rănile noastre, ne ia în brațe și ne vindecă.

Nașterea ei este începutul unei istorii noi pentru întreaga omenire. Dar la nivel personal, sărbătoarea aceasta poate fi și începutul unei istorii noi pentru sufletul nostru. E o invitație să o lăsăm să fie prezentă în viața noastră, să îi încredințăm durerile, să îi spunem dorurile și să îi cerem ocrotirea.

Pentru că Maica Domnului nu e doar Maica lui Hristos. Ea este Maica noastră, a tuturor. Mama care nu obosește să ne ridice, mama care nu încetează să se roage pentru noi, mama care stă aproape chiar și atunci când uităm de ea.

Astăzi, când sărbătorim nașterea ei, putem aprinde o lumânare, putem spune o rugăciune simplă, putem să o chemăm în inimă. Și atunci vom simți că nu suntem singuri. Că în această lume atât de agitată și plină de încercări există mereu o mângâiere la care putem apela.

Nașterea Preacuratei este darul lui Dumnezeu pentru lume. Dar este și darul lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi, personal. Să-l primim cu bucurie, cu recunoștință și cu credința că, odată cu nașterea ei, se naște și în noi o speranță nouă, o lumină care nu se stinge și o iubire care nu ne va părăsi niciodată.

Și deși scriu aceste rânduri cu bucurie, nu pot să nu mă gândesc la viața mea. Am făcut multe greșeli, am căzut de atâtea ori și sunt atât de departe de desăvârșire. De multe ori am simțit că nu merit iubirea și grația Maicii Domnului. Și totuși, ori de câte ori am trecut prin încercări grele, când inima mea era zdrobită, am îngenuncheat și i-am spus: „Ajută-mă, Preasfântă Fecioară!”. De fiecare dată, fără excepție, am simțit cum mă învăluie în iubirea ei de mamă, într-o bunătate nesfârșită care nu mă lasă să mă pierd. Aceasta este mângâierea pe care o aduce sărbătoarea Nașterii Preacuratei – o certitudine că, indiferent cine suntem și cât de jos am coborât, există o Mamă cerească ce ne ridică și ne îmbrățișează.

Astăzi, în ziua în care o sărbătorim, îți propun să-i deschizi și tu inima. Și cea mai simplă cale este să rostești cu credință rugăciunea pe care creștinii o spun de veacuri:

„Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău, Iisus. Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoșii, acum și în ceasul morții noastre. Amin.”

În aceste cuvinte se află toată taina: bucuria, binecuvântarea, mijlocirea și ocrotirea ei. Rostește această rugăciune în liniște, și vei simți cum inima ta se umple de pace și de iubire.

Sărbători atât de mari ca aceasta – Nașterea Preasfintei Fecioare Maria – nu sunt doar amintiri consemnate în calendar, ci sunt adevărate prilejuri de bucurie vie. Așa cum atunci când cineva drag își serbează ziua de naștere ne grăbim să fim alături de el, să-l felicităm și să-i arătăm iubirea noastră, tot așa și în aceste zile de sărbătoare suntem invitați să fim prezenți în casa lui Dumnezeu, adică în biserică.

Maica Domnului ne cheamă astăzi la „petrecerea” zilei ei de naștere. Dacă o iubim cu adevărat, nu putem rămâne indiferenți. Așa cum nu am lipsi de la sărbătoarea celui pe care îl iubim, nici aici nu ar trebui să lipsim. A merge la biserică înseamnă a fi prezent la bucuria Maicii Domnului, a fi acolo pentru a-i arăta recunoștința și dragostea noastră.

Și cât de frumos ar fi să nu mergem nici cu mâna goală, nici cu sufletul gol, ci cu inimile pline de iubire și de recunoștință, și poate chiar cu un dar simplu, dar sincer: o floare așezată la icoană, ca semn al iubirii noastre. Florile, prin frumusețea și delicatețea lor, devin simbolul sufletului care se deschide către divin. Și ce cadou mai potrivit pentru o Mamă, dacă nu flori și iubire?

Astfel de gesturi mici ne ajută să transformăm sărbătoarea într-o experiență vie, trăită, nu doar contemplată. Iar atunci când mergem la biserică în aceste zile, fie că suntem ortodocși, catolici sau aparținem altui cult creștin, ne facem părtași la bucuria cerească.

Dacă acest articol ți-a adus lumină, te invit să citești și articolul anterior despre rugăciune, „respirația sufletului”, acolo unde vei descoperi cum dialogul cu Dumnezeu poate deveni o prietenie vie și vindecătoare.

De asemenea, pe blogul Alchimia Vietii cu Eugen Mirtz, poți aprofunda aceste trăiri prin practica unor posturi yoghine dedicate Chakrei Anahata, centrul inimii, poarta iubirii spirituale. Acolo vei găsi exerciții, explicații și reflecții care te pot ajuta să simți mai profund iubirea și deschiderea către divin.

Cu recunoștință, Eugen Mirtz

Tu cum ai simțit ocrotirea Maicii Domnului în viața ta? Ai avut vreodată un moment în care rugăciunea către ea ți-a adus pace, alinare sau răspuns?