Transfigurarea – Saltul interior și puterea credinței în procesul de transformare spirituală

Instructorul de yoga Eugen Mirtz în timpul unei meditații, surprins într-o postură de yoga ce reflectă tema transfigurării. Imaginea ilustrează ideea centrală a articolului: momentul de trecere, plin de vulnerabilitate și credință, care ne poartă spre o nouă etapă a transformării interioare si este din timpul cursului de yoga de la Centrul de Yoga Alchimia Vietii din Bucuresti.

 

Transfigurarea

Eugen: Putem spune, extinzând noțiunea de transfigurare, că nu se aplică numai evoluției spirituale. Se aplică și atunci când cineva vrea să devină un mare sportiv, un mare om de afaceri, chiar și un mare bătaus să zicem, deși acolo mai greu putem vorbi de transfigurare dar cam aceleași mecanisme funcționează și acolo.

Cursant: Ce anume te ajută în faza intermediară de transfigurare, cea în care nu ești nici în prima fază duală în care îți conștientizezi nivelul și nivelul următor sau faza în care deja te-ai identificat și transfigurat. Cea intermediară, ce anume te ajută atunci?

Eugen: Credința. Fiind un salt, obligatoriu transfigurarea te trece printr-o etapă intermediară instabilă. Este ca și mersul. Ați studiat mersul vreodată? Eu acum sunt într-un punct de echilibru. Pot să stau așa o oră întreagă, o zi dacă vreau. Dacă fac un pas în noua poziție iarăși pot să stau oricât de mult. O să mă doară picioarele la un moment dat, dar pot să stau. Însă la un moment dat în acest proces în care eu trec de la punctul A la punctul B trec printr-o perioadă instabilă.

Deci este un anumit moment, o fracțiune de secundă în care dacă cineva spune: “Stai!”, eu nu pot să rămân. Și atunci ori dacă nu am completat măcar jumătate din pas mă pun pe piciorul din spate și mă întorc înapoi. Ori dacă am făcut mai mult de jumătate din pas, când acela îmi spune “Stai!”, eu mă duc în etapa următoare.

Deci din acest punct de vedere momentul dificil al unei transfigurări este faza de trecere, chiar faza în care apare efectiv transfigurarea. Și acesta este un moment foarte vulnerabil când putem fi foarte mult trași înapoi de necredință, îndoială. Și să ne aducem aminte definiția diavolului în creștinismul ezoteric: “îndoiala din inima omului”.

Senzația “n-am să reușesc eu”, “nu sunt eu”, “nu pot eu să fac așa ceva”, “totul e o păcăleală, o înșelătorie, o scamatorie“ sau “dacă e adevărat nu am să reușesc eu”, “nu pot acum” sau “poate o să pot altă dată” sau “poate nu o să pot niciodată” și așa mai departe. Această îndoială care roade, mănâncă inima omului. Și atunci e foarte important în transfigurare să avem încredere.

Să avem dăruire. E ca un salt dacă vreți din punctul acesta de vedere. Dacă este bine făcut, te duce în etapa următoare. Dar nu trebuie întrerupt elanul ca să zic așa. Este ca și atunci când voi vreți să faceți standul pe cap și la început nu vă luați destul avânt și cădeați înapoi. De ce? Pentru că în mintea voastră încă nu vă transfigurați în yoghini care pot să realizeze standul pe cap.

Și standul pe cap încă vi se pare ciudat în momentul acela. Și să stai invers este atât de ciudat încât la un moment dat ridici picioarele și când mai ai puțin și stai de-a binelea pe cap, subconștientul îți spune: “Dă picioarele înapoi”. Și atunci nu duceți saltul până la capăt.

Înțelegeți? Și trebuie să recunoașteți că nu atât controlul muscular cât un anumit, cum spun englezii, leap of faith, un gram de credință vă face să ziceți: “Hai mă să împing mai tare picioarele, la urma urmei este peretele în spate, cel mai rău caz o să găuresc panourile astea; pentru că știți, sună a gol. Și daca mă prinde cineva, repar. Cât mă costă, vreo 50 de lei? Am găurit peretele cu fundul. O să râdă lumea de mine, și ce dacă? Hai să fac un salt până la capăt.”

Și nu găuriți peretele, de-abia că faceți standul pe cap perfect. Dar e momentul acela de trecere.

---

Concluzia mea personală

Pentru mine, acest adevăr despre transfigurare are o mare valoare. Îl simt ca pe o cheie a oricărei transformări interioare. 

Am înțeles că faza cea mai dificilă nu este începutul, nici finalul, ci momentul de trecere, când credința este singura punte între vechiul eu și noua etapă a ființei. Aleg să cred, aleg să pășesc și să mă las purtat de acest salt al inimii.

👉 Citește și articolul: Iubiți iubirea până când deveniți una cu ea!

👉 Descoperă pe blogul Alchimia Vietii cu Eugen Mirtz articole și resurse despre yoga, chakre, posturi yoga și transformare spirituală.

Cu recunoștință, instructorul de yoga Eugen Mirtz

Tu cum trăiești momentul de trecere interioară dintre vechiul tău eu și o nouă etapă a vieții? Ai avut situații în care credința te-a ajutat să faci saltul până la capăt?