Fericirea interioară și iluzia dorințelor
 |
| Instructorul de yoga Eugen Mirtz în meditație, într-o structură piramidală, simbol al căutării fericirii interioare și al depășirii iluziei dorințelor. |
Culmea, cât ai mai mult, setea de a avea încă și mai mult e și mai mare, deci deși ai mai mult, ești din ce în ce mai frustrat. Pentru că tu ai vrea încă și mai mult.
Egoul crește odată cu dorințele noastre. De fapt Buddha, care este cel mai mare specialist în karma, fericire și suferință, a spus foarte clar că sursa principală a nefericirii este dorința. Asta ne duce la o concluzie foarte simplă, dar greu de aplicat. Și anume că dacă am putea să nu mai dorim, am fi fericiți.
De ce este greu să nu mai dorim?
Unii interpretează lipsa dorinței tot așa, ca un fel de nesimțire, ca un fel de anesteziere totală. “Când nu mai doresc eu nimic? Când dorm. Atunci sunt ca o bucată de lemn.”
Dar nu este așa. Este vorba de a nu mai dori având conștiința trează. Asta e greu de realizat.
Practic ce se întâmplă atunci? Apare o anumită stare de detașare. Atenție. Oamenii detașați nu sunt niște prostovani care se uită la bec. Eu am cunoscut oameni detașați și erau foarte activi, foarte dinamici. Erau ceea ce am putea numi hiperactivi, dar fără să fie agitați sau stresați. Poți să fii detașat și în același timp extrem de activ și de viu, atent și conștient. De fapt în momentul în care nu mai dorești nu mai creezi o dualitate între tine și ceea ce vrei să obții. Atunci tu pur și simplu exiști.
Dar ce se întâmplă atunci în realitate? Fiinta umană este creată, concepută “by design” ca să zic așa. De exemplu, luați o mașină. Pentru ce e ea făcută? Ca să te ducă din punctul A în punctul B.
Practic am putea să facem și alte lucruri cu o mașină. Am putea să facem piure – mergem cu o mașină peste niște cartofi fierți și obținem piure. Dar nu e făcută pentru asta. Adică cineva ar putea să folosească mașina ca să facă piure, dar nu asta e scopul ei.
La fel ființa umană este în primul rând creată pentru a fi fericită. Asta este scopul ei principal, pentru asta a fost creată. Genetic din toate punctele de vedere, noi suntem creați pentru a fi fericiți.
Felul cum folosim noi acest corp fizic și această minte pe care o avem este extrem de pervers, pentru că reușim aproape orice altceva, mai puțin fericirea.
În creier există un fel de hartă pentru plăcere, pentru suferință, pentru fericire etc. Cele mai întinse zone de pe creier sunt pentru plăcere, fericire, încântare, delectare. Și doar anumite zone de pe creier care sunt destul de restrânse sunt pentru durere, suferință, angoasă, tristețe. Omul modern reușește să acceseze în special acele zone.
Este ca și cum v-aș spune eu că în București există multe restaurante, pub-uri, ceainării, dar sunt și câteva locuri unde miroase foarte urât. Acum imaginați-vă că cineva ar avea harta orașului și ar putea să viziteze cele mai frumoase locuri, dar cu toate astea ceva morbid îl duce exact în locurile unde miroase urât. Ce părere va avea acest om despre București? Că este un oraș plin de mizerie, pentru că el a vizitat singurele locuri în care miroase așa.
Așa este omul modern să știți. Altfel, dacă ființa umană este lăsată să funcționeze normal, ea își găsește singură calea către echilibru.
În interiorul creierului există o mulțime de glande. Abia acum, cu ajutorul a două științe – psihologia și neurologia – care au generat neuropsihologia.
Este o știință de graniță care explică ce legătură există între biochimia creierului și stările de plăcere, durere, fericire, tristețe. Este o știință extrem de complexă.
Există în creierul uman câteva glande care chiar produc hormoni ai fericirii – serotonina, dopamina, oxitocina. Alexis Carel, care a luat premiul Nobel pentru cartea “Omul – ființa necunoscută”, nu a putut să identifice aceste substanțe, dar a constatat că atunci când cineva se vindecă miraculos, de fapt în creier sunt activate aceste glande ale fericirii.
Cele mai intense plăceri pe care le-ați avut vreodată, când ați mâncat cea mai bună prăjitură sau când ați băut cel mai bun vin și ați avut niște stări cât de cât plăcute, acelea sunt palide pe lângă stările care apar când se activează aceste glande interne ale creierului care produc stările de fericire.
Unde vreau să vă duc ca idee? Fericirea o avem în noi. Este cel mai înalt capital al ființei umane. Ne naștem cu ea din toate punctele de vedere – ca amintire străveche, ca amintire mai recentă, ca stare de echilibru pe care o putem accepta, ca dinamizare completă a creierului pe care îl putem accesa.
Toate acestea pe lângă activarea chakrelor sau stările de extaz care apar când ne punem la unison cu întregul univers.
Semne de fericire sunt posibile, dar cu o singură condiție – să le căutăm acolo unde ele sunt, adică în interior și nu în afara noastră.
Acum am să vă preîntâmpin cea mai dură întrebare pe care mi-ați putea-o pune, cea mai dificilă: Bine, Eugen, dar cu toate astea, eu câteodată, fără să caut în interiorul meu, pur și simplu explorând în afara mea reușesc să trăiesc măcar relativ, parțial, subiectiv o stare de mai mare împlinire, de mai mare bucurie, de mai mare fericire. Ce crezi că se întâmplă atunci?
Explicația v-am dat-o în discuția de la Namaste India, faptul că unii fac o separare între interior și exterior. Dar această separare nu există. De fapt noi nu am putea să percepem lumea exterioară dacă nu ne-am deschide într-un anumit fel, interior, față de ea.
Atunci câteodată evenimente din lumea exterioară deschid porți ale sufletului nostru, în interior. De exemplu, cei care se apropie de adevărata fericire ceva mai mult decât alții și care nu o caută în mâncare, bani, putere, către ce aspiră acești oameni? La fericirea în iubire. Adică să îți găsești iubirea în brațele ființei iubite. Să știți că au dreptate pe undeva, dar când și cum?
Pentru că nu întotdeauna poți să găsești fericirea în brațele unei ființe iubite, uneori poți să găsești iadul. Asta pentru că poți să dorești o ființă, acea ființă să nu îți facă jocul tău, frustrarea să devină maximă, iar după ce ai iubit o perioadă, poate să apară o suferință mai mare decât dacă nu întâlneai acea ființă niciodată.
Numai că se poate întâmpla uneori să întâlnești o ființă, să o iei în brațe și să simți că ești pe drumul cel bun. Cine îmi spune ce se întâmplă atunci? Acea ființă exterioară, printr-un anumit efect de completare, întregire și unificare face să ne deschidem pe noi în interior. Cu alte cuvinte, o ființă din exteriorul tău te face fericit numai în măsura în care este capabilă să îți deschidă niște porți interioare sufletului tău.
Acum există și aici două variante, pentru că ar trebui să mai vorbim de o diferență între fericirea temporară și fericirea eternă.
Cine preferă fericirea temporară în locul celei eterne?
Oricum e bine și așa decât nimic. Dar gândiți-vă că fericirea temporară este la fel de rea sau poate chiar mai rea, pentru că după aceea când nu o mai ai ești mai nefericit decât erai.
Așadar, diferența dintre o fericire eternă și o fericire temporară este exact diferența dintre o realizare pe care eu o am sub controlul meu și o realizare care depinde de cineva. Se poate întâmpla ca o persoană care apare în viața noastră să ne deschidă cutia fericirii din sufletul nostru, însă e posibil ca atunci când acea persoană pleacă, această cutie să se închidă. Ce face diferența? Starea de detașare și implicare.
Atunci când vrei să faci pe cineva dependent de tine, îl faci fericit numai când tu ești lângă el și ai grijă când ai plecat să iei și fericirea cu tine. Atunci creezi acelei persoane o stare de dependență. Aici e egoul implicat.
Atunci când vrei să faci pe cineva fericit cu detașare, adică lăsându-l pe Dumnezeu, armonia universală sau universul (cum vreți să îi spuneți) să acționeze prin tine, atunci cauți să îi deschizi sufletul pentru totdeauna. În acel moment, acea persoană simte lângă tine, împreună cu tine, o anumită stare de fericire care, chiar dacă tu pleci, ea se poate închide puțin, dar nu complet. Asta este diferența.
Karma este ca un mare bio-feedback care aduce înapoi tot ceea ce noi facem altora. Atunci se întâmplă următorul lucru: Și fericirea voastră depinde de ceva sau de cineva, depinde de factori pe care nu-i putem controla în întregime. Dacă cineva care poate face fericite alte ființe umane are grijă să fie calculat, să fie egoist, să fie implicat și își retrage starea de fericire atunci când el se îndepărtează, și el va păți mai devreme sau mai târziu același lucru. Va descoperi că și el depinde de instanțe superioare care rămân reci și nepăsătoare la necesitățile lui.
Atunci, făcându-i pe alții să sufere, ne expunem și noi simetric și karmic la aceeași suferință. Dacă din contră, căutăm și noi să facem fericite alte ființe umane într-un mod detașat, lăsându-l pe Dumnezeu să acționeze prin noi, atunci ne creăm o karmă bună, favorabilă, pozitivă, care permite universului să ne creeze un fel de stare de fericire continuă și perpetuă.
Ființa umană este ca un elev tâmpit, din ăla căruia profesorul îi spune, îi repetă, îl bate la fund, îl bate la palmă, iar îi repetă, dar el nu pricepe.
Ființa umană foarte greu învață că adevărata fericire pentru ea este să ofere și altora această fericire detașată. În momentul în care ființa umană învață asta, este pe drumul cel mai rapid și ascendent al fericirii complete și totale și eterne.
Întrebare: Relațiile de cuplu, de iubire, nu sunt în ambele sensuri? Adică dacă spui despre cineva că dă iubire și când pleacă își ia iubirea cu el, iar celălalt suferă, nu poți spune despre acesta că este atât de atașat încât atunci când celălalt pleacă nu poate să simtă bucuria și fericirea pe care o aveau în relație?
Aici este o teorie mai complicată, pentru că există relații simetrice în care cele două persoane sunt la același nivel. Dacă ambele persoane sunt la un nivel uman mai... Știți, unii oameni sunt spirite mai tinere care au trecut prin mai puține existențe pentru care nici nu are rost să vorbim despre teoria asta.
Alții sunt suflete mai bătrâne, la yoga vin în general sufletele mai bătrâne care au trecut prin mai multe experiențe. Atunci dacă ambele suflete sunt foarte tinere, nu poate să fie vorba de o detașare. Și dacă sunt împreună, au noroc și sunt fericiți până la sfârșitul vieții, dar suferința e groaznică la moartea unuia dintre ei, deci tot plătesc pentru acea fericire pe care au avut-o.
Dar dacă se întâlnesc două ființe, una mai evoluată spiritual și alta mai puțin evoluată, apare posibilitatea învățării detașării. Se presupune că ființa mai spirituală poate să manifeste această detașare, învățând și partenerul. Pentru că noi vorbim despre ființe spirituale și nespirituale, dar asta e doar o clasificare.
O ființă mai nespirituală dacă dorește o relație cu o ființă spirituală, înseamnă că totuși sufletul ei s-a cam copt și că este pregătit de experiența detașării, adică să cunoască o fericire mai completă și mai profundă.
Dar cea mai mare păcăleală este să căutați fericirea acolo unde nu este, adică în afară. Fericirea este în interior și eventual, anumite ocazii, oportunități, ființe umane sau experiențe speciale din afară, brusc ne deschid interiorul, iar noi suntem din nou în interior unde experimentăm fericirea pură.
Trebuie să știți că există o formă de antrenament și o să revenim asupra acestei forme de antrenament când o să studiem un text mai avansat în yoga în care, dacă ați avut măcar o singură dată în această viață o stare de fericire amplă, profundă, unificatoare, textul că aveți șansa, printr-o tehnică anume să actualizați acel moment mereu și mereu, să-l amplificați. Se poate ajunge ca experiența interioară pe care voi o generați să fie mai intensă decât modelul original. Dar puteți să faceți asta doar prin antrenament.
Dacă fericirea asta interioară care este cea mai completă și cea mai împlinitoare pentru ființa umană, este clar că este și cea mai greu de obținut.
Ați văzut că în viață obții ușor lucruri mici, neimportante, dar dacă vrei să obții un lucru mai deosebit, cu atât trebuie să muncești mai mult.
Dar toți marii înțelepți spun așa: dacă muncești, te antrenezi în mod sistematic și focalizat pentru a fi fericit, ai nevoie de o energie mult mai mică decât are cineva nevoie pentru a ajunge director de corporație sau ca să câștige mulți bani sau ca să devină campion mondial.
Așadar, e ceva de muncă, dar nu atât de mult cât pentru a obține un mare succes și o mare glorie la nivelul planului fizic material.
Concluzia mea personală
Am înțeles că dorințele creează iluzia fericirii, dar de fapt ele ne leagă de suferință.
Fericirea adevărată nu depinde de exterior, ci de starea mea lăuntrică. Când aleg să caut în mine, descopăr o bucurie pe care nimeni și nimic nu mi-o poate lua.
 |
| Cu recunoștință, instructorul de yoga Eugen Mirtz |
Comentarii
Trimiteți un comentariu