Ce înveți despre tine atunci când îi înveți pe alții – Lecții din experiența unui instructor de yoga
 |
| Eugen Mirtz – despre procesul profund al predării yoga ca metodă de autocunoaștere. |
Prima dată când am predat ceva, m-am mirat de mine
Îmi amintesc perfect prima dată când am transmis mai departe ceea ce învățasem. Nu era nimic pregătit, nimic planificat. Am început să spun lucruri pe care nu le mai formulasem niciodată. Și, în timp ce le rosteam, le înțelegeam și eu pentru prima dată cu adevărat.
Atunci am realizat cât de mult înveți în clipa în care începi să-i înveți pe alții. Nu doar că exprimi ce știi, ci ești obligat să devii conștient de cât de bine ai înțeles de fapt ceea ce credeai că stăpânești.
Când explici altora, te trezești în fața propriei neștiințe
Am observat că unele idei pe care le consideram clare se dovedeau, în fața unui cursant, incomplete. Erau adevăruri care funcționau doar în capul meu, dar care nu mai aveau aceeași forță în cuvânt. Iar asta m-a provocat să le revizuiesc, să le rafinez.
A trebuit să-mi pun întrebări mai adânci: De ce cred asta? Ce vreau, de fapt, să transmit? Care este esențialul aici? Aceste întrebări au fost începutul unui nou proces de învățare, mai viu, mai exigent, mai sincer.
Mi-am dat seama că nu știi un lucru cu adevărat decât atunci când încerci să-l spui simplu
Una dintre cele mai mari provocări pentru mine a fost să spun lucruri complicate într-un limbaj limpede. Multe idei sună frumos în teorie, dar când încerci să le spui cuiva care nu are aceeași experiență, îți dai seama că nu le-ai înțeles cu adevărat. Le-ai învățat poate formal, dar nu le-ai trăit.
Astfel, am învățat că procesul predării mă obligă să regândesc și să simplific totul. Să nu mai fiu mulțumit cu formule, ci să caut esența.
Tăcerea mi-a devenit profesor
Un lucru pe care l-am descoperit în timp este puterea pauzelor. La început aveam tendința de a răspunde imediat, de a umple tăcerea. Dar, pe măsură ce am devenit mai atent, am înțeles că tocmai în acele momente de liniște apare ceva esențial.
Uneori, nu răspunsul este important, ci timpul acordat întrebării. Tăcerea lasă loc clarității să apară. Și mi-am permis să aștept. Să nu am mereu un răspuns pregătit. Să las ideea să se coacă. A fost una dintre cele mai importante lecții.
M-a surprins cât de mult am fost nevoit să mă confrunt cu mine
Învățând pe alții, m-am confruntat cu propriile mele limite. Cu dorința de a fi înțeles fără efort. Cu așteptarea ca ceea ce spun să fie primit exact cum intenționez.
Dar realitatea este alta. Fiecare persoană înțelege diferit, iar eu a trebuit să învăț să ascult, să adaptez, să revin. Să nu mă supăr pe întrebări sau pe tăceri. Ci să văd în fiecare reacție o oglindă. Un loc în care se reflectă nu doar celălalt, ci și eu.
Predând, mi-am dat seama că trebuie să trăiesc ceea ce spun
Poate cel mai important aspect pe care l-am conștientizat este că nu pot vorbi despre echilibru, dacă nu trăiesc eu însumi acel echilibru. Nu pot ghida spre claritate, dacă eu sunt în confuzie.
Predarea m-a forțat să mă aliniez mai bine cu ceea ce spun. Să mă observ mai atent. Să nu cad în teorie fără ancorare. Fiecare lecție transmisă era și un test pentru mine. O verificare personală.
Am învățat să-mi pun întrebări mai bune
După o vreme, am înțeles că cel mai mare câștig din predare nu era în ceea ce spuneam, ci în întrebările care se nășteau din acel proces. Nu doar din partea celor care învățau, ci din interiorul meu.
De ce transmit ceea ce transmit? Ce rămâne după ce pleacă omul de la curs? Cum pot spune mai puțin și să transmit mai mult? Aceste întrebări m-au ajutat să nu mă blochez într-un rol, ci să rămân viu și prezent si autentic.
👉 Cine este Eugen Mîrtz
Iar dacă vrei să explorezi mai profund ideile, practica și filosofia care stau la baza a ceea ce numesc Alchimia Vieții, găsești o arhivă completă de articole aici:
👉 Alchimia Vieții cu Eugen Mîrtz
Comentarii
Trimiteți un comentariu