Care este diferența esențială dintre bine și rău?

Eugen Mirtz, gurul acuzat de exploatarea elevelor de la cursul de yoga

La prima vedere, trebuie să ai un curaj nebunesc, o mare incredere în tine sau cel puţin o doză considerabilă de inconştienţă ca să abordezi un subiect atât de profund, esențial şi universal. Atâtea mari religii, de-a lungul istoriei, atâţia mari filozofi, intelepți sau conducători au căutat să dea un răspuns la această întrebare: "Unde este diferența fundamentală dintre bine și rău?"

Din păcate însă, răspunsurile au fost atât de diferite încât au declanşat războaie îndelungate, în care partizanii unor idei adverse s-au măcelărit între ei, fiecare murind cu conştiinţa împăcată că a luptat de partea binelui și împotriva răului. Ceea ce ne aduce aminte de o istorioară în care mai multe persoane păreau să aibă dreptate în acelaşi timp. Situația respectivă s-a creat într-o sală de judecată în care avocatul acuzării s-a ridicat în picioare și a tinut o pledoarie atât de înfocată și convingătoare, susținută de argumente atât de solide. încât acuzatul părea fără de scăpare și toată lumea il vedea ca și condamnat. Impresionat, judecătorul rosti: "Aveți dreptate!"

În acel moment, avocatul apărării s-a ridicat la randul lui și și-a prezentat propria pledoarie, in care, rând pe rand, a făcut praf toate argumentele antevorbitorului sau, demonstrand fără putinţă de tăgadă că acuzatul este de fapt nevinovat. Judecătorul, care il urmarise cu atenție, concluzionă: "Aveti dreptate!". Cineva din sală a sesizat atunci incompatibilitatea şi revoltat, a strigat cu voce tare: "Domnule judecător, nu se poate să aibă amândoi dreptate!". Judecătorul se gândi o clipă, privi lung persoana indignată si spuse: "Stiti ceva? Și dumneavoastră aveți dreptate!"

Dincolo de umorul acestei situații nu putem să nu sesizăm, la fel ca şi persoana din sala de judecată, că, în ultimă instanţă, nu e posibil să avem și unii și alții dreptate, in totalitate.

Cu alte cuvinte, unii se înşeală, dar, care sunt aceia? Un răspuns simplu, pornit din egocentrismul primar al unei persoane mai puțin evoluate mental, ar fi următorul: "Ceilalți greşesc, iar eu am dreptate!". Aşa îți vor spune şi creştinul, şi musulmanul, şi ateul, si credinciosul, şi şeful, şi subalternul, şi soţul, si sotia: "Tu greşesti, eu am dreptate!"

Din păcate, nu s-a demonstrat că centrul lumii ar fi în mintea cuiva, aşa că acest argument egocentric cade! Și atunci, pentru persoana sinceră aflată în căutarea adevărului, care nu mai doreşte să ia decizii greşite ci să aleagă doar binele şi să evite răul, intrebarea revine cu acuitate: "Care este diferența esențială dintre bine și rău?"

Fără a avea pretenția de a crea o nouă filozofie a dialecticii binelui şi răului, am să mă rezum la câteva cupluri de notiuni complementare, la care oamenii s-au gändit de-a lungul timpului şi pe care le-au suprapus dualității bine-rău, urmând să analizăm împreună în ce măsură aceste apropieri sunt corecte.




Care este parerea ta legata de bine si rau? M-as  bucura sa iti aflu parerea in comentarii!

Comentarii

Postări populare